Atunci când poate privi marea arhitectură a lucrurilor, deasupra râurilor, dealurilor din depărtarea orizontului cu un sens profund al micimii sale şi încă simte rădăcinile fiecărei virtuţi, frica, speranţa şi curajul.

Atunci când simte în adâncul inimi sale că fiecare bărbat este la fel de nobil, josnic, divin sau diabolic şi singur ca el însuşi şi caută să înţeleagă, să ierte, să iubească pe acest seamăn al său.

Atunci când ştie să fie solidar cu cel aflat în suferinţă, chiar dacă ştie că acesta păcătuieşte dar se află într-o aprigă luptă cu vitregiile sorţii.

Atunci când a învăţat cum să-şi facă prieteni, cum să-i păstreze şi înainte de toate cum să-i ţină alături de sufletul său.

Atunci când iubeşte florile, când fără armă nu poate vâna păsări şi când simte vibraţia unei plăceri trecute la auzul râsetului de copil.

Atunci când poate fi fericit şi poate avea gânduri înalte, chiar şi printre cele mai vitrege munci la care viaţa îl supune.

Atunci când copacii veşnic verzi şi reflexele soarelui în pârâuri îl cuceresc asemeni gândului pentru o fiinţă mult iubită şi de muit dispărută.

Atunci când nici un strigăt de disperare nu-i trece pe lângă ureche şi orice mână întinsă către el îşi găseşte răspuns.

Atunci când găseşte binele în orice luptă prin care ajută un om să păstreze esenţa lucrurilor sfinte şi vede măreţia lucrurilor în viaţă indiferent de numele acestei lupte.

Atunci când poate privi în mocirla din marginea drumului şi poate vedea ceva dincolo de noroi şi când poate privi în faţa celui mai nevrednic muritor şi poate vedea ceva dincolo de păcat.

Atunci când ştie cum să se roage, cum să iubească, cum să spere.

Atunci când şi-a păstrat credinţa în sine împreună cu prietenul său şi cu Dumnezeul său; bucuros să trăiască, dar fără frică de moarte - în mână cu o sabie împotriva răului şi în inimă cu un refren de iubire.

Acest fel de om a descoperit singurul secret real al Masoneriei şi încearcă să-l dăruiască întregii lumi.